Ciuperca Cordyceps, efecte dovedite în tratamentul cancerului

Word cloud

Ciupercile medicinale sunt folosite de mii de ani pentru tratarea unora dintre cele mai grave afecțiuni. Micoterapia (terapia cu ciuperci medicinale) este la fel de populară în Asia de Est cum este la noi fitoterapia (terapia cu plante medicinale). În ultimii ani, proprietățile excepționale ale ciupercilor asiatice au atras tot mai mult atenția medicilor din întreaga lume, care au început să le prescrie în tratamentul unor boli complexe.
Cercetătorii chinezi, japonezi și americani au confirmat proprietățile anticancerigene, antivirale, antiinflamatorii și hepatoprotectoare ale ciupercilor medicinale, care se remarcă prin conținutul de polizaharide și beta-glucani, constituenți activi principali, ce stimulează sistemul imunitar al organismului.

Unele ciuperci medicinale (genoderma, shiitake, maitake, reishi, cordyceps) și extracte din acestea sunt celebre pentru efectul lor anticancerigen.

Cordyceps este o ciupercă venerată de chinezi, cărora studiile științifice din ultimii 30 de ani i-au confirmat acțiunea antitumorală prin blocarea proliferării celulelor canceroase și inducerea distrugerii acestora.

S-a dovedit că unele tipuri de cancer răspund bine la tratamentul cu Cordyceps, oferind alinare pacienților. Este indicat în tratamentul leucemiilor, având rol în stabilizarea procesului și preîntâmpinarea evoluției bolii spre stadiul de etapă malignă. Cordyceps este folosit cu succes în cazul tumorilor, atât benigne, cât și maligne, având rezultate bune și de durată. Cordyceps are rezultate pozitive în tratarea mai multor tipuri de tumori, îmbunătățind funcțiile organelor afectate și stingând focarul bolii. S-a dovedit eficient inclusiv în cazul tumorilor cerebrale, pentru un tratament stabil.

Cordicepina, unul dintre constituenții activi ai ciupercii, este un excelent stimulator imunologic, cu acțiune antibacterială, antivirală, antioxidantă, antiinflamatorie și antitumorală, fiind adesea invocată în tratarea bolnavilor de cancer sau în tratamentul celor care supraviețuiesc cancerelor.

> Cordyceps sinensis întărește sistemul imunitar, micșorează dimensiunile tumorilor, ajută la înmulțirea numărului de celule T (implicate în lupta de apărare a organismului împotriva bolilor), NK și a macrofagelor, ajută la refacerea ADN-ului, prelungește viața celulelor albe și combate infecțiile.

> Studiile arată că ciuperca are efect puternic antitumoral (anticancerigen) prin stimularea celulelor imunocompetente, care ajută în lupta împotriva celulelor canceroase. Prin blocarea procesului de neovascularizație a tumorii, are efect inhibitor în dezvoltarea metastazelor.

În cadrul unui studiu realizat în Japonia, unor bolnavi de cancer de plămâni li s-a administrat Cordyceps, pe lângă chimioterapie, iar tumorile și-au redus rapid dimensiunile în cazul a 46% din pacienți. Cordyceps îmbunătățește activitatea celulelor NK (natural killer), crescând astfel producția de celule T, ceea ce duce la creșterea masei musculare. Puterea musculară este îmbunătățită prin crearea de celule tinere și sănătoase. Ceea ce face Cordyceps este să susțină armata de celule NK. Puterea organismului de a lupta cu infecțiile și tumorile depinde de acestea, ele afându-se în prima linie de apărare pentru menținerea mecanismului de protecție a organismului (sistemul imunitar). Într-un studiu realizat în China (ale cărui rezultate au fost publicate în Chinese Journal of Integrated Traditional and Western Medicine) se arată că Cordyceps a îmbunătățit activitatea celulelor NK cu 74% în cazul subiecților sănătoși și a crescut activitatea celulelor NK cu 400% în cazul subiecților cu leucemie.

Cordyceps a fost folosit cu rezultate bune în tratamentul multor tipuri de cancer, de la cancerul de plămâni și colon la cel de sân și prostată.

De asemenea, Cordycepsul este adjuvant în radio și chimioterapie. Cordycepes stimulează activitatea leucocitelor, care reduce efectele secundare ale radioterapiei. Ciuperca protejează rinichii și ficatul împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Se folosește în cazul tumorilor maligne (chiar și în stadii avansate), cu rezultate bune în înăbușirea principalului focar al tumorii (se recomandă mai cu seamă în cazul tumorilor cerebrale).

Datorită acțiunii sale antitoxice, Cordycepsul îmbunătățește dinamica celulelor ficatului, rinichilor, plămânilor și schimbului de substanțe al întregului organism, iar acest fapt ajută la eliminarea substanțelor toxice din organism, inclusiv a celor rezultate în urma unui consum intensiv de medicamente.

Surse:

http://www.sfatulmedicului.ro/Suplimente-nutritive/ciupercile-medicinale_12390

http://experti.acasa.ro/sanatate-302/expertul-acasa-ro-dr-ruxandra-constantina-185412.html

https://www.nexusmagazine.com/products/free-downloads/doc_view/103-the-cordyceps-sinensis-medicinal-mushroom

http://doctornalini.com/cordyceps-cancer-support-and-immune-modulation-from-an-ancient-chinese-herbal-medicine/